Event Details
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 20 martie-7 aprilie 2024, expoziţia „Monica
Event Details
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 20 martie-7 aprilie 2024, expoziţia „Monica Timofei/ Paul Timofei”. Expoziţia Monica Timofei
Monica și Paul Timofei au absolvit în anul 2003 Universitatea Națională de Arte București, Secția Pictură, Clasa profesorului Ștefan Câlția. Între 2008 și 2010 au studiat ca bursieri Vasile Pârvan la Accademia di Romania din Roma, Italia. Monica Timofei a primit Premiul I pentru Pictură oferit de Uniunea Culturală Europeană, Spital am Pyhrn, Austria. Ambii artiști au avut, în intervalul 2007-2023, expoziții personale și de grup în Austria, Italia, Belgia, Bulgaria, România și Republica Moldova. Lucrările lor s-au bucurat de o amplă expunere muzeală în Musei di San Salvatore in Lauro (Roma), Muzeul Național de Artă al Moldovei (Chișinău), Muzeul de Artă Cluj-Napoca sau la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Prin actuala expoziție, cei doi artiști propun un demers artistic care sintetizează cu mare finețe sugestiile figurativismului contemporan și referințele artei sacre. Nu este întâmplător fapul că au creat în atelierul de la Accademia di Romania din Roma, care îi aparținuse cândva lui Horia Bernea, membru al faimosului grup „Prolog”. Prin crezul lor artistic, Monica și Paul Timofei își recunosc ascendența artistică în opera excepțională a lui Horia Bernea. În consecință, ambii artiști manifestă un respect deosebit pentru însușirea meșteșugului picturii, înțeles ca măiestrie artistică.
Printre temele recurente în creațiile ambilor artiști se numără orașul și vegetația. Aceasta din urmă joacă funcția unei metafore a resurecției pentru mediul arhitectural pe care-l comentează vizual în pictura artistei Monica Timofei. Prin contrast, orașul lui Paul Timofei este sumbru, crepuscular. Tonurile sunt reci, vegetația – cu rare excepții – se retrage și lasă loc unui spațiu deșertic până la abstracțiune. Obiectele reprezentate atârnă greu, gravitațional și ocupă masiv întreaga scenă picturală.
O a doua temă pe care o tratează ambii artiști este cea a ofrandei. Sub chipul smeritelor mese stavrofore cei doi transfigurează simboluri ale comuniunii elementare, al pâinii frânte și împărtășite, deci ale sensului corespondent gratitudinii.
Peisajele discret însuflețite ale lui Paul și Monica Timofei înscenează cu precizie și discreție o logică a moralei creștine. Binele insuflă un duh al smereniei și frumosului mai ales acolo unde se coalizează cu o natură vegetală triumfătoare. Răul devalizează și, prin aspectul de răscolire a materiei, pare să o pregătească pe aceasta pentru o dispariție iminentă. În acest caz natura vegetală este hipertrofiată, sugerând un „mal du siècle” cauzat de o implozie a sentimentului religios. Acesta din urmă rămâne un „axis mundi” și o resursă pe care pictura artiștilor Monica și Paul Timofei o reclamă ca resursă universală a oricărei resurecții.
Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 7 aprilie 2024, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.
more
Time
March 24 (Sunday) 10:00 - April 7 (Sunday) 17:00 View in my time
Location
Muzeul de Artă