Expoziția internațională Leonardo da Vinci – Invențiile unui Geniu, în premieră la Cluj!

Expoziția internațională Leonardo da Vinci

Este „primul eveniment public din 2022”  (primarul Emil Boc) și unul de natură să ne ajute „încet, încet să revenim la normalitate” (Marinela Marc, ISJ Cluj). Expoziția internațională Leonardo

Expoziția Internațională „Leonardo da Vinci – Invențiile unui Geniu” a fost deschisă, vineri, 7 ianuarie 2022, la Cluj-Napoca. Expoziția este pentru a doua oară în România; prima dată mașinăriile au putut fi admirate, în 2008, la București.

Evenimentul a fost inaugurat la Cluj-Napoca în prezența partenerilor și a autorităților locale. Inspectorul general al ISJ Cluj, prof. Marinela Marc a îndemnat public elevii, dar nu numai, să viziteze expoziția Leonardo Da Vinci, într-o ”perioadă în care creativitatea trebuie încurajată”.

„Cred că încet, încet, trebuie să revenim la normalitate și, împreună cu elevii noștri, să ne implicăm și în alte activități non-formale, pentru că, pe lângă orele de curs, aceste activități pot să contribuie mult mai mult la o dezvoltare armonioasă și la punerea în valoare a propriei lor creativități. Este un privilegiu să avem această expoziție la Cluj-Napoca. Este un eveniment care nu se întâmplă în fiecare an și sper să atragă cât mai mulți vizitatori”, a declarat prof. Marinela Marc, în deschiderea expoziției „Leonardo Da Vinci – Invențiile unui Geniu”.

Expoziția internațională Leonardo da Vinci

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a apreciat expoziția ca fiind „primul eveniment public din 2022” și i-a felicitat pe organizatori că nu au renunțat la visul de a-l aduce pe Leonardo Da Vinci la Cluj.

„Clujenii au acum ocazia să vadă aceste lucruri de excepție și, unde în altă parte a țării dacă nu la Cluj, este locul potrivit pentru așa ceva, pentru că, prin excelență, este un oraș care respiră prin educație, este un oraș care respiră prin inovare, un oraș care își propune în continuare să își consolideze statutul de puternic centru de inovare, de IT, de inteligență artificială, adică de a da tonul și semnalul cu privire la slujbele viitorului mai bine plătite. Ori, dacă spui Leonardo Da Vinci spui Renaștere, inovare, spui omul vizionar, care acum mai bine de 500 de ani a reușit să creioneze invenții care apoi au fost puse în practică de foarte mulți alții”, a spus primarul Emil Boc.

 

Leonardo da Vinci, vegetarian

Expoziția este găzduită într-un loc emblematic pentru astfel de evenimente, Casa de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș”, iar deschiderea a fost prezentată de istoricul dr. Leonard Arthur Horvath.

„Eu vă spun și câteva mici curiozități despre Leonardo Da Vinci: scria cu mâna stângă și putea să deseneze cu mâna dreaptă în același timp. Este primul care a desenat și a arătat tot ceea ce înseamnă circulația sângelui prin corpul uman și studenții de la Medicină învață și astăzi după sistemul lui Leonardo Da Vinci. Pe de altă parte, poate nu știați, era vegetarian”, a menționat dr. Leonard Arthur Horvath, istoric.

„Ne aflăm într-un spațiu cultural care are peste 60 de ani de cultură, tradiție, istorie și astăzi este gazdă a unui eveniment care prezintă invențiile geniului renascentist, Leonardo Da Vinci. De ce Casa de Cultură a Studenților? Pentru că, îl voi cita pe Leonardo Da Vinci: <<Arta nu se sfârșește niciodată, este doar abandonată>>. Așadar, iată că reușim într-un an pandemic, mai multe entități publice să asigurăm continuitate”, a spus , la rândul său, Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca.

În încheiere, invitații au făcut un tur al exponatelor, alături de mai mulți elevi clujeni, veniți să viziteze expoziția.

„În această perioadă, noi, organizatorii de evenimente, trebuie să ne reinventăm. Dar Clujul merită să aibă un astfel de eveniment. Expoziția este una internațională, a fost pe toate cele cinci continente și s-a bucurat de peste 20 de milioane de vizitatori. Vă invit să vizitați expoziția, o să vedeți că este împărțită pe domenii, de la mașinării de zbor, de ridicare, mașinării hidraulice, până la partea de Medicină. Leonardo Da Vinci a fost primul care a desenat organele corpului uman, tridimensional, văzute din mai multe unghiuri. Practic, Leonardo Da Vinci și-a pus amprenta în toate domeniile, iar noi, astăzi, folosim invențiile sale”, a declarat, în încheiere, Iancu Șerbănescu, organizatorul Expoziției „Leonardo Da Vinci” – Invențiile unui Geniu”.

Expoziția „Leonardo da Vinci – Invențiile unui Geniu” a ajuns, din America, la Cluj, continuând circuitul internațional care a inclus 80 de orașe din Europa, Asia, continentul nord-american, sud-american și Australia. Ea a avut un succes atât de mare, încât a stabilit un record de vizitare pentru o expoziție culturală (peste 20 milioane de vizitatori) și s-a înscris în galeria marilor evenimente culturale ale lumii.

Expoziția, întinsă pe o suprafață de 600 mp, poate fi văzută până în 15 aprilie 2022, conform următorului program:

  • pentru grupuri de elevi organizate de școală: marți – vineri, între 12:00 – 16:00;
  • pentru publicul larg: miercuri – vineri, între 16.00 – 20.00; sâmbătă – duminică, între 10.00 – 20.00.

Biletele pot fi achiziționate la intrare sau de pe site-ul entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 40 de lei pentru adulți și de 30 de lei pentru copii. Copiii mai mici de 4 ani beneficiază de gratuitate.

Pentru a avea acces în expoziție, adulții și copiii mai mari de 12 ani trebuie să prezinte la intrare certificatul verde, rezultatul negativ al unui test Covid sau dovada că au trecut prin boală de curând. Toți cei care vor să viziteze expoziția trebuie să respecte regulile de siguranță impuse în contextul pandemiei: purtarea măștii și păstrarea distanței sociale față de ceilalți participanți.

Evenimentul este organizat de Consorțiul Studenților din România, co-organizator Original Media, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, al Inspectoratului Școlar Județean Cluj și al Casei de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca.

Expoziția Leonardo Da Vinci din Cluj-Napoca are loc concomitent cu o expoziție similară din București, „Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor”.  În 15 aprilie, Leonardo Da Vinci va pleca în Capitală, iar în Cluj-Napoca va ajunge „surata” ei. Expoziția internațională Leonardo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.