Cluj Modern a ajuns la cea de a XV-a ediție a sa. Este pentru prima dată când fondatorul acestui respectat festival internațional de muzică contemporană, compozitorul Cornel Țăranu, nu se va mai afla alături noi pentru a deschide și a onora cu prezența sa inspiratoare șirul de concerte consacrate muzicii noi.

Dedicând această ediție memoriei personalității lui Cornel Țăranu – compozitor, dirijor, profesor, muzicolog, academician, mentor al mai multor generații de discipoli – împlinim o datorie de suflet: privim retrospectiv, cu satisfacție, un drum trasat cu fermitate și parcurs cu consecvență; privim și înainte, cu încredere în puterea și perenitatea dobândite de festivalul clujean grație impulsului și efortului Maestrului.

Cu un format de acum cristalizat în spațiul concentrat dar intens al unei săptămâni – 06 – 12 aprilie 2024Cluj Modern va aduce din nou împreună forțe componistice și interpretative de valoare din peisajul local, național și internațional. Altminteri decât în toate celelalte ediții, unde, cu foarte rare excepții, un compozitor era reprezentat cu câte o singură lucrare, acum vom include în fiecare concert cel puțin o lucrare de Cornel Țăranu; astfel, prin opera sa, îl vom simți mereu prezent. Personalitate comunicativă și fermecătoare, Maestrul Țăranu s-a aflat în relații de prietenie cu cei mai importanți colegi de breaslă, cu care a împărtășit aceleași idealuri artistice; lucrări marcante ale acestora vor fi de asemenea programate, conturând un „portret de grup” a ceea ce noi obișnuim să numim, cu cuvenit respect, „generația de aur” a muzicii contemporane românești. Compozitori ai generațiilor mai noi vor fi invitați la rândul lor să compună lucrări dedicate memoriei lui Cornel Țăranu. Simpozionul tradițional din cadrul festivalului va pune în valoare, prin studii și dezbateri, spectrul amplu și variat al preocupărilor Maestrului, cu titluri precum „Remembering Țăranu – arc peste timp”, „Ars Nova, laborator al creației muzicale”, „Colocviu în Panteon: Sigismund Toduță și Cornel Țăranu”, „Muzica de film a lui Cornel Țăranu”, „Ultima primă audiție: „Alte cântece”, „Muzicieni în Academia Română”, „Cluj Modern – o istorie în desfășurare”. Nădăjduim ca eforturile noastre conjugate să fie pe măsura valorii moștenirii pe care Maestrul Cornel Țăranu ne-o transmite, și pe care ne dorim să o continuăm cu aceeași vigoare și generozitate.” Prof. univ. dr. Adrian Pop Director al Festivalului Internațional Cluj Modern            muzică contemporană Cluj  Modern muzică contemporană Cluj Modern

Programul festivalului și informații despre acces: https://anmgdblog.ro/cluj-modern/