Festivalul Internațional Transilvania Fashion (FITF) a transformat Clujul, timp de trei zile, într-o veritabilă capitală est-europeană a modei. Pe catwalk-ul amenajat în decorul superb al esplanadei Centrului de Cultură Urbană din Parcul Central au avut loc, în cele trei zile de festival, nu mai puțin de 48 de prezentări de modă.
Ediția 2024 a FITF, cu un “line-up” ofertant format din creatori consacrați din țară și din străinătate alături de studenți și tineri absolvenți ai universităților de profil, a oferit numerosului public prezent pe parcursul celor trei zile oportunitatea de a admira un mix unic de tradiție locală și creativitate internațională.
“Festivalul s-a bucurat de un adevărat succes, cu un număr impresionant de 112 designeri, din zece țări de pe trei continente, cu multe prezentări memorabile și cu o participare numeroasă a unui public interesat și avizat.
Ne-am bucurat de clemența meteo, cu trei seri agreabile, în care Clujul a fost din nou capitala modei românești și a celei internaționale, cu toți creatorii foarte mulțumiți și deciși să revină la edițiile următoare.
Suntem bucuroși să anunțăm că Asociația Culturală Pro Transilvania împreună cu co-organizatoarea festivalului, Asociația Produs de Cluj, ținând cont de numărul foarte mare de designeri de calitate doritori să participe, am decis ca ediția 2025 a Festivalului Internațional Transilvania Fashion să se întindă pe durata a patru zile, de joi până duminică”, a declarat dr. Matei Miko, Președinte și Producător al Festivalului Internațional Transilvania Fashion.
Colecție de excepție Cătălin Botezatu
Festivalul a fost deschis de o impresionantă colecție de costume de zi și de sărbătoare din patrimoniul național românesc – colecția Sebastian Paic-Apan, iar ultima zi a început cu o prezentare de costume tradiționale specifice ariei etnografice a județului Cluj, ambele momente fiind extrem de apreciate de critici și aplaudate de public.
“În premieră absolută pentru o prezentare de modă, pe podiumul Transilvania Fashion modelele au defilat purtând creații vestimentare cu vârste venerabile, toate fiind mai mult decât centenare. Reacțiile la momentul dedicat costumului popular românesc de sărbătoare din colecția Paic-Apan au fost cea mai elocventă dovadă a faptului că atât publicul cât, și specialiștii în tendințele modei au apreciat valoarea, nu doar cea de patrimoniu, dar și potențialul pe care aceste ținute îl oferă creatorilor de modă contemporani. La fel a fost și a parada portului popular din zonele etnofolclorice ale județului Cluj, ale cărui „modele” au fost soliști de muzică populară care au defilat cu ținutele cu care se prezintă la fiecare apariție pe scena diferitelor evenimente folclorice. Cele două momente au fost asigurate de Asociația Produs de Cluj, coorganizator al FITF, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj”, a declarat Ramona Moldovan, directorul Asociației Produs de Cluj.
La finalul celei de-a doua seri a festivalului, care a fost deschisă de o colecție de excepție semnată de Cătălin Botezatu și s-a încheiat cu o prezentare marca Romanița Iovan, a avut loc Gala Laureaților, moment de premiere a celor care, prin viziunea, creativitatea sau activitatea lor, au adus o contribuție esențială la dezvoltarea fenomenului și a industriei de Fashion:
- Trofeul Moda Cum Laude: Romanița Iovan
- Spiritus Mentor: Prof. Univ. Dr. Elena Basso-Stănescu
- Brand Ambassador EFC: Lector Univ. Dr. Anca Zaharia
- Brand Ambassador FITF: Raluca Soare, Carmichael Byfield
- Diplomă de Onoare: Inga Brăgaru, Tudor Halațiu , Paul Palm, Monica Gruber
De asemenea, patru dintre tinerii designeri de perspectivă, care s-au remarcat la FITF 2024, au primit o Diplomă de Merit: Raul Matiș, Mihnea Covaci, Alexandra Constantinescu, Răzvan Ionuț.
La ediția din acest an, organizatorii au reluat tradiția recunoașterii contribuției modelelor la succesul evenimentului prin acordarea trofeului “Transilvania Fashion Festival Top Model”:
- Top Model Winner 2024: Alina Frandeș
- Top Model First Runner Up: Cazan Alexia
- Top Model Second Runner Up: Cristiana Turcu
Alături de România, nouă țări de pe trei continente – Europa, Asia și Africa – au fost reprezentate pe catwalk-ul Festivalului Internațional Transilvania Fashion: Italia, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, China și Egipt.
Lista designerilor români i-a inclus (în ordinea intrării pe cat-walk) pe Kati Szalai, Raluca Soare, Adrian Iliescu, Svetlana Cervinschi, Raul Matiș, Teodora Ciorna, Mihnea Covaci, Anca Manea (ziua 1), Cătălin Botezatu, Tudor Halațiu, Anca Zaharia, Kinga Varga, Alexa Crismăreanu, Inga Bragaru, Paul Palm, Daniel Radu, Alexandra Constantinescu, Ionuț Răzvan, Romanița Iovan (ziua 2), Irina Silaghi, Ioana Iosif, Alexandra Calafeteanu, Ioana Georgescu, Andreea Marinescu și Cristian Buză (ziua 3).
Designerii străini prezenți la FITF 2024 au fost (în ordinea intrării pe cat-walk): Sanja Velickovic (Serbia), Vocational High School of Textile and Leather Product “Ivan Bogorov” (Plovdiv, Bulgaria), The Sino-UK Fashion and Design School of Zhejiang Fashion Institute of Technology (China), Carmichael Byfield (Olanda), Fabiana Ferri (Italia), Evelin Fink (Ungaria), Via Monte Napoleone (Italia), Oksana Schlee Keil (Germania), Alina Tocarciu (Republica Moldova), Ali Elnawawi (Egipt), Kuea (Italia), Monika Gruber (Germania).
Ca de obicei, festivalul și-a asumat menirea de a propulsa în lumea modei tineri studenți ai centrelor academice cu tradiție în arta vestimentară din România și Republica Moldova: Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad și Universitatea Tehnică a Moldovei.
Evenimentul a fost prezentat și în acest an de îndrăgita artistă Anca Țurcașiu.
Echipa de organizare a FITF 2024 a fost formată din Dr. Matei Miko – Președinte și Producător General al Festivalului Transilvania Fashion, prof. univ. dr. Elena Basso Stănescu – Spiritus Mentor FTF, Anca Elena Bălan – Producător Asociat FTF, Președinte al Asociației Romanian Fashion Council și Președinte Executiv European Fashion Council, Mirela Presecan Tiberi – Producător Executiv FTF, Diana Loșonți – Producător Executiv FTF, Victoria Pop – Producător Asociat FTF, Bogdan Olar – Coordonator Tehnic.