Sub motto-ul ‘Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte’, cercetașii din Cluj-Napoca din cadrul Organizației Naționale ‘Cercetașii României’ vor organiza sâmbătă, 21 mai 2016, în Parcul Central Simion Bărnuțiu, cea de-a 12-a ediție Festivalul Luminii.

Cercetașii României si-au propus ca anual, timp de câteva ore, să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și împreună cu partenerii lor să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care toata lumea sa aiba posibilitatea de a redeveni copil și să descopere lucrurile care ii fac mai fericiți.

Festivalul Luminii, un eveniment realizat de Organizația Națională Cercetașii României , a crescut și continuă să crească de la an la an. Zeci de cercetași, voluntari ai comunitatii de toate vârstele încurajează deconectarea de la stresul cotidian și petrecerea câtorva ore în aer liber, alături de familie, prieteni vechi sau noi, fiind înconjurați de artă în cele mai diverse forme ale ei: muzică, pictură, dans, origami și multe altele.

Întregul parc va fi acaparat de diverse forme realizate din gulguțe, piesele centrale ale festivalului care vor găzdui cele 20.000 de lumânări; la ora 20:00 va începe programul artistic unde posibilitatea de a interacționa cu cercetășia ca stil de viață va fi posibilă; vor avea loc în paralel un vernisaj de fotografie și un atelier de pictură pe lemn. La 22:00 începe una dintre atracțiile principale ale serii, spectacolul pirotehnic și jonglerii cu foc. Întregul Festival va fi animat de instalații artistice neconvenționale și zone special amenajate care să readucă comunității bucuria prezentului și a copilăriei. 20.000 de gulguțe vor fi amplasate în parc și, începând cu ora 20:30, aleile vor fi acoperite de lumina caldă a lumânărilor

Festivalul Luminii înseamnă mai mult decât un loc plin de lumânări, jonglerii, fotografii și desene, artă urbană și oameni. Festivalul Luminii înseamnă o modalitate de a opri timpul în loc, în ciuda agitației zilnice urbane și de a face oamenii să contribuie, cu mic cu mare, la valorificarea timpului, a lucrurilor minore și relevante din viață cotidiană.

Veniți să descoperiți frumusețea celei mai mari mișcări de tineret de pe glob și totodată să aflați cum prin educație și implicare lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o!

Alături de cercetași, la acest eveniment vor fi prezenți prieteni de încredere, vechi susținători ai mișcării Scout în România.

Festivalul Luminii Cluj-Napoca este organizat de Organizația Națională Cercetașii României, proiect realizat cu sprijinul Consiliului Judetean Cluj , Primaria si Consiliul Local Cluj-Napoca , Banca Transilvania, Asi Cons si Centrul Wellness M’Adam.

De asemenea, ne bucuram si de partenerii nostrii, cei noi și cei vechi: Creative Production Boutique, It’s Private, Daisler Print House, Refresh Print, The Museum, Minor Swing, Liceul Teoretic Onisfor Ghibu, Sofia Events, Vertical Atelier, Serviciul de Ajutor Maltez, Zilele Clujului.