Gala caritabilă ‘Dăruiește din suflet’ Cluj-Napoca a adus căldură în sufletele celor mici

Organizatorii Galei Caritabile “Dăruiește din Suflet”, care a avut loc la Cluj-Napoca pe 7 decembrie 2016 au reușit să aducă un strop de căldură pentru cele 40 de suflete din comunele Aghireșu și Iara prin adunarea sumei necesare, menite să-i ajute pe aceștia din urmă să treacă mai ușor peste sezonul rece.

Pentru al doilea an consecutiv Freshbyte, MB Dental și Lions Club 360 Cluj-Napoca au colaborat alături de World Vision România pentru a le oferi o mână de ajutor copiilor care provin din familiile incluse în programele umanitare ale organizației. Anul acesta, atenția s-a îndreaptat către două grupuri țință: 20 de copii din comuna Aghireșu și 20 din comuna Iara. Scopul acțiunii a fost îndeplinit, astfel că organizatorii au reușit să adune cei 12.000EUR (55.000RON) din donații și sponsorizări, bani care au ajutat la achiziționarea de încălțăminte și îmbrăcăminte adecvate pentru iarnă, rechizite școlare și jucării în valoare totală de 300 de euro pentru fiecare dintre cei 40 de copii. Tot ce trece peste această sumă va fi folosit tot pentru ei și nevoile imediate ale familiilor lor pe perioada iernii și nu numai.

Smart Baby, un magazin online special creat pentru a oferi produse de calitate care ajută la dezvoltarea fizică și intelectuală a bebelușului s-a alăturat în acest an campaniei și a susținut acest demers alături de invitații speciali care au oferit cadrul perfect pentru această gală. Printre invitați s-au numărat: Mihal Sandu, Arpi Torok & Zip Band, Mădălina Ghiran, Ioan Man, dar și îndrăgitul actor și prezentator Bogdan Bob Rădulescu.

România este pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește riscul de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor, conform Eurostat. Totuși, România a făcut pași importanți pentru scăderea acestui procent, ajungând de la 48,1% în 2010, la 46,8% în 2015, o dovadă a faptului că acțiuni de tipul celei pe care o organizăm acum pot ajuta cu adevărat!

De asemenea, rata abandonului școlar în România este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Iar rata abandonului școlar cunoaște o creștere sezonieră, iarna, din cauza lipsei de mijloace materiale prin care familia să susțină copilul la școală (haine și încălțăminte potrivite pentru iarnă, rechizite, pachețel cu hrană, etc.)

Pornind de la aceste statistici, ne-am propus să contribuim la reducerea abandonului școlar în rândul copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse. Cu toții putem contribui la reducerea acestor procente rușinoase, stă în puterea noastră să ajutăm!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.