Gașca Zurli a umplut Polivalenta din Cluj cu zâmbetele ardelenilor

Zâmbetul Zurli a ajuns la Cluj Napoca, odată cu cel mai nou spectacol Gașca Zurli – Puterea Cornetelor. Mii de oameni, copii și părinți, s-au bucurat de un spectacol în care emoțiile au atins cote maxime.

Magia a curpins, duminică seara, Sala Polivalentă din Cluj, iar zâmbetele de pe fețele celor prezenți s-au transformat în cel mai frumos accesoriu. Cu mâinile în aer, aplaudând și cântand cu Gașca Zurli, cei mici și-au molipsit părinții și au reușit să îi scoată, pentru o oră, din starea de oameni mari cu responsabilități și griji. Și-au purtat zâmbetele cu mândrie, s-a râs în hohote, s-a cântat, s-a dansat și s-a zâmbit mult. Nici măcar încercarea vrăjitoarei Tura Vura nu a reușit să-i facă pe cei din sală să-și piardă ZÂMBETUL… Zurli!

Cel mai nou personaj din Gașca și-a făcut apariția pe scenă, făcându-i pe cei mici să țopăie de fericire. Zâmbetul Zurli este colorat, haios și prietenos. El știe exact cum să îi facă pe cei din jur mai fericiți, iar pasiunea lui este să dăruiască. Zâmbete.

Puterea Cornetelor este cea mai nouă producție marca Zurli și dă numele turneului din toamna lui 2018. Povestea scrisă de Mirela Retegan este pusă în scenă de prietenii din Gașca Zurli. Un spectacol emoționant, care răscolește în suflete oamenilor mari, iar pe cei mici îi învață o lecție împortantă – că atunci când zâmbești greul dispare, oamenii devin mai buni și mai frumoși, iar problemele se rezolvă mult mai repede.

Zâmbetul Zurli cucerește România !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.