Vă așteptăm marți, 1 octombrie 2024, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion, la un spectacol-eveniment cu renumitul actor Marius Bodochi, invitat la un dialog pe ritmuri captivante alături de actrița Narcisa Pintea, în cadrul celei de-a treia ediții Față-Verso. O poveste de teatru. Proiectul este realizat de Asociația Culturală Top Art N&A în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca.
Personalitate remarcabilă a scenei românești, Marius Bodochi a debutat la Naționalul clujean în 1982. S-a impus imediat, prin forța sa interpretativă și printr-o prezență scenică memorabilă, drept un actor versat, inteligent, capabil să sesizeze nuanțele și subtilitățile unor personaje de facturi diferite. De-a lungul carierei, a colaborat cu unii dintre cei mai importanți regizori români, precum Mihai Măniuțiu, Victor Ioan Frunză, Aureliu Manea, Mona Chirilă ș.a.m.d. Talentul, pasiunea și devotamentul pentru arta teatrului îl plasează astăzi în rândul marilor artiști ai țării noastre.
În prima seară din octombrie, amintirea perioadei clujene a actorului va fi depănată într-o atmosferă intimă, animată de prezența muzicienilor profesioniști din cvartetul de coarde condus de Rareș Munthiu: Diana Man (vioară), Silvana Ghermet (vioară), Cristian Suărășan (violă) și Daniel Demian (violoncel). Spectacolul se va desfășura în două acte, dezvăluind aspecte mai puțin cunoscute din viața profesională a actorului, dar și fațete încă neștiute ale personalității sale carismatice.
Față-Verso. O poveste de teatru este un proiect coordonat de Narcisa Pintea și dedicat oamenilor care au clădit renumele Teatrului Național Cluj-Napoca. Organizatorii își propun să reconstituie pagini de istorie teatrală, să spună poveștile unor montări de referință din spectacologia românească și să contribuie la apropierea publicului de una dintre cele mai importante instituții de cultură transilvănene.
Acest eveniment are ca sponsor principal compania EnergoBit și este realizat cu sprijinul UNITER. Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro sau la Agenția Teatrului.