Măsuri de siguranţă sporite la meciul România-Spania de la Cluj după atentatele din Belgia

Atentatele de marţi dimineaţă de la Bruxelles au pus în alertă organizatorii partidei dintre România şi Spania, iar administratorul Cluj Arena, Radu Raţiu, a anunţat că măsurile de siguranţă vor fi sporite, iar suporterii sunt rugaţi să se prezinte la stadion cu cel puţin două ore înainte de meci.

Măsurile de securitate şi control privind spectatorii vor fi mult mai severe decât în mod normal, ţinând cont de faptul că la Cluj va veni una dintre cele mai importante naţionale ale lumii.

“Se iau toate măsurile de siguranţă, mai ales după incidentele nefericite din Belgia. Chiar astăzi am avut o primă şedinţă privind securitatea şi pot confirma că vor fi controale foarte amănunţite la intrarea în stadion. E foarte important ca spectatorii să vină cu o oră şi jumătate, chiar două ore înainte de începerea partidei, pentru că aceste controale vor dura destul de mult şi doar aşa pot fi evitate cozile, iar spectatorii pot intra normal. Trebuie luat în calcul şi că se va bloca accesul pe străzile de lângă stadion”, a spus Radu Raţiu, administratorul Cluj Arena, pentru ProSport.

Sursa: voceatransilvaniei.ro