Ministrul Culturii, doamna Corina Șuteu, va participa astăzi, 14 iulie, la evenimentele din programul festivalului Electric Castle.
Ea va sosi în Bonțida în jurul orei 20:30 și va participa la un tur al castelului, în cadrul căreia reprezentanții fundației Transylvania Trust vor prezenta munca de restaurare a acestui obiectiv de patrimoniu, realizată inclusiv prin contribuțiile anuale ale organizatorilor Electric Castle.
Participarea doamnei ministru vine în contextul în care, în acest an, participanții la festival se pot implica în susținerea campaniei de subscripție publică în vederea achiziției de către statul român operei „Cumințenia Pământului” a sculptorului Constantin Brâncuși. Ei pot dona în același fel în care fac orice achiziție în cadrul festivalului, respectiv folosind brățara de acces și plăți cu cip RFID.