Municipiul Cluj-Napoca, recompensat cu trei premii I în cadrul competiției „Inovaţie şi calitate în sectorul public”

Primăria Cluj-Napoca a fost recompensată cu trei premii I în cadrul celei de-a XII-a ediţii a conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, organizată de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Conferința s-a desfășurat în perioada 17 – 18 octombrie 2019, la Sâmbăta de Sus, județul Brașov.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a obținut premiul I la categoria ”Soluții moderne pentru creșterea calității vieții” pentru ”Politici de prioritizare a transportului în comun la Cluj-Napoca. Transport electric”.

De asemenea, în cadrul pilonului „Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate”, Primăria municipiului Cluj-Napoca a fost recompensată tot cu locul I pentru proiectul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.

Proiectul Bugetare participativă la Cluj-Napoca, primul proiect de acest gen implementat în România, a fost la rândul său premiat cu premiul I în cadrul pilonului „Etica, parte a culturii organizaționale”.

Îmbunătățirea transportului public și a mobilității urbane este, fără îndoială, un factor cheie în ceea ce privește calitatea vieții cetățenilor în municipiu și zona metropolitană. Utilizarea noilor tehnologii, siguranța călătorilor și creșterea standardelor în ceea ce privește mobilitatea urbană în general reprezintă prioritățile municipalității pentru dezvoltarea unei rețele de transport public verde, eficientă, de calitate pe toate planurile.

La acestea se adaugă politicile publice de prioritizare a transportului în comun la nivel de trafic în municipiu și de încurajare a mobilității alternative, precum crearea benzilor dedicate destinate mijloacelor de transport în comun și bicicliștilor, amenajarea unor stații de încărcare pentru mașini electrice în puncte cheie din oraș, oferirea de facilități pentru transportul public pentru elevi, studenți și pensionari sau autobuze dedicate pentru elevi.

Conferinţa internaţională „Inovaţie şi calitate în sectorul public” reprezintă un concept inovator pentru administraţia românească, care își propune să facă cunoscute exemplele de succes și bunele practici implementate în administraţia publică românească şi europeană, cât şi premierea acestor iniţiative pentru a impulsiona performanţa în sistemul public.

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi premiate cele mai bune exemple înscrise în Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică din România, fiind acordate 9 premii şi 3 menţiuni.

Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, accesând următorul link: http://www.anfp.gov.ro/Anunt/Castigatorii_celei_dea_XIIa_editii_a_Competitiei_celor_mai_bune_practici_din_administratia_publica_din_Romania?fbclid=IwAR013JdJ8OdGpOEVStlJlHORjs5y6y82k6xF4ojkQnDWC3DNNX4cpmx72oU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.