Naţionala Spaniei se antrenează cu porţile deschise

Microbiştii care vor să vadă Naţionala Spaniei, dar nu au mai găsit bilete la amicalul de duminică, pot asista la antrenamentul oficial al ibericilor, care va fi deschis publicului.

Vedetele Spaniei ajung la Cluj în seara zilei de vineri, iar sâmbătă, la ora 19,30, au programat antrenamentul oficial pe Cluj-Arena.

Comandantul Grupării de Jandarmi Cluj, colonelul Florinel Budişan recomandă ca, atât la antrenamentul de sâmbătă cât şi la partida de duminică, specatorii să vină din timp la stadion, pentru a se evita aglomeraţia.

Probleme deosebite noi credem că nu pot să apară. Stadionul va fi deschis spectatorilor în seara zilei de 27 martie, cu două ore înainte de începerea partidei şi, sigur, aici se pot produce anumite aglomerări de persoane la turnicheţi, în măsura în care spectatorii vor veni ceva mai târziu. Sigur, noi nu putem să obligăm pe nimeni, dar putem face un apel, spectatorii să vină din timp; pentru că se va face şi control corporal; atât la partida amicală de duminică, dar şi la antrenamentul oficial al Naţionalei Spaniei, care va începe sâmbătă la 19,30, antrenament deschis publicului. (colonel Florinel Budişan, comandantul Grupării de Jandarmi Cluj)

La antrenamentul oficial al Naţionalei Spaniei accesul publicului va fi permis la Tribuna 1, urmând ca, în funcţie de numărul de spectatori, să se deschidă progresiv peluza Sud şi Tribuna 2.
Pentru evitarea oricăror incidente, atât sâmbătă cât şi duminică, aproximativ 750 de jandarmi, poliţişti şi stewarzi vor asigura ordinea în zona Cluj-Arena. De asemenea, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe mai multe străzi din vecinătatea stadionului.

Meciul amical dintre reprezentativele României şi Spaniei este programat duminică, 27 martie, de la ora 21,45, iar spectatorii vor avea acces în tribune cu două ore înainte de începerea partidei.

Campioana Europei vine la Cluj cu majoritatea vedetelor, selecţionerul Vicente del Bosque lăsându-i acasă doar pe Diego Costa (Chelsea), accidentat si Iniesta (Barcelona) care are nevoie de odihnă.

Sursa: radiocluj.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.