Asociația Niște Oameni lansează un call for projects deschis timp de o lună de acum înainte, respectiv între 15 septembrie și 15 octombrie 2025. Proiectele alese vor fi propuse donatorilor în ediția cu numărul 15 a Sferei Donatorilor din Transilvania, eveniment care va avea loc în 4 decembrie, cu scopul de a pune în discuție cele două fețe ale tehnologiei: inovația și adicția. Ultima ediție a Sferei Donatorilor di Transilvania a avut loc în 5 iunie, la Teatrul Național ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, și a fost dedicată reabilitării fostei cafenele a actorilor și transformării ei într-un spațiu dedicat întâlnirilor teatrale.         bine în tehnologie  bine în tehnologie

Apelul de proiecte lansat de Asociația Niște Oameni în 15 septembrie se va închide în 15 octombrie. Se caută proiecte din sfera tehnologiei și a cercetărilor în domeniul tehnologiei, proiecte care utilizează tehnologia astfel încât să aducă un plus calității vieții, care educă societatea în legătură cu diverse aspecte ale tehnologiei, proiecte care aduc tehnologia mai aproape de anumite categorii defavorizate în acest sens sau care, cu ajutorul tehnologiei, aduc lumea mai aproape de aceste categorii de oameni. De asemenea, pot fi proiecte care inovează, care prezintă soluții cu nevoie de finanțare și care ne duc cu un pas înainte.

În societatea de azi e greu să îți imaginezi viața în afara tehnologiei. Nu înseamnă însă că tehnologia este folosită întotdeauna în mod sănătos și că ar trebui să ne bazăm că ne poate rezolva toate problemele. De cele mai multe ori, abuzul de tehnologie ne anulează anumite skilluri sau instincte, ducând la o dependență complet nesănătoasă. Pericolul apare mai ales la cei tineri, care sunt în curs de formare ca oameni. De aceea, ne-am gândit să dedicăm ediția din 4 decembrie impactului tehnologiei, să problematizăm cele două fețe ale tehnologiei: inovația și adicția. Așadar, vom susține două categorii de proiecte: 1. proiecte care vor ajuta tinerii să depășească adicția sau să înțeleagă mai bine cum să utilizeze tehnologia astfel încât să nu se piardă pe ei înșiși, ci să o stăpânească și să fie în favoarea lor; 2. proiecte care vor aduce inovații în tehnologie, care vor oferi soluții și care vor îmbunătăți viețile unor categorii de oameni. Nu se știe cum o idee care are nevoie de susținere pentru implementare poate ajunge să schimbe, în timp, o lume întreagă. (Geanina Simion, președinte Niște Oameni)

Așadar, în decurs de o lună, ONG-urile preocupate de astfel de aspecte și care activează în Transilvania (mai ale din județul Cluj) pot trimite proiectul pe adresa nisteoameni@nisteoameni.org și vor primi un reply cu formularul de înscriere. De asemenea, formularul se va putea descărca și de pe www.nisteoameni.org. Până la finalul lunii octombrie vor fi analizate toate proiectele și se vor desfășura interviurile cu reprezentanții ONG-urilor care au depus proiecte, iar la finalul lunii octombrie se vor anunța proiectele participante în Sfera Donatorilor din Transilvania, ediția a 15-a, pentru a fi finanțate.

 𝗱𝗲𝗮𝗱𝗹𝗶𝗻𝗲 𝟭5 octombrie 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝗽𝘂𝗻𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿

 

Ce este Sfera Donatorilor din Transilvania?

Sfera Donatorilor din Transilvania sau, pe scurt, TDS (Transylvanian DonorSphere), este unul dintre proiectele marca Nişte Oameni (NO), având la bază rețeta evenimentelor TFN (The Funding Network), dar implementat în nota specifică pentru Niște Oameni. TDS este un eveniment de strângere de fonduri, creat din iniţiativa donatorilor. Ei stabilesc atât temele de interes ale ediţiilor TDS, cât şi proiectele în care vor să-şi pună resursele. Se organizează de două ori pe an, primăvara şi toamna, dar legătura cu donatorii se ţine permanent, prin diverse follow-up-uri, discuţii pe teme de interes, propuneri proiecte etc. Donatorii sunt, în principal: 1. indivizi care înţeleg că e de bun simţ să te implici în comunitatea în care îţi desfăşori activitatea; 2. susţinători şi ambasadori ai echipelor care au proiecte în cadrul evenimentului, dar şi prieteni ai celor care au mai participat; 3. reprezentanţi ai unor companii care decid să-şi asocieze imaginea cu acest eveniment sau care manifestă interes în tema ediţiei.

În cadrul acestui eveniment se vor prezenta proiectele în fața donatorilor chiar de către echipele de proiect, pentru o maximă transparență și pentru ca donatorii să poată să pună întrebări directe celor care vor și implementa aceste proiecte. După prezentări va avea loc o sesiune de angajare de donații și o parte de socializare/divertisment.