Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2017

Noaptea Devoratorilor de Publicitate (NDP) – ediţia XXII

Ediţia cu numărul 22 a spectacolului “Noaptea Devoratorilor de Publicitate“, organizată şi anul acesta de Diesel Events, va avea loc in data de 11.11.2017 începând cu ora 20.00, la Cinematograful Florin Piersic loc de referinţă pentru iubitorii de film clujeni.

Va putea fi urmărit formatul deja cunoscut publicului de gen: 4 calupuri cu spot-uri publicitare internaţionale, prezentate în premieră în România.

Prima ediţie a Nopţii Devoratorilor de Publicitate a avut loc în 1981, sub titulatura “Friandises”, pentru ca Jean Marie Boursicot, creatorul evenimentului, să-l denumească ulterior “La Nuit des Publivores”. Succesul său nu a întârziat să apară: de-a lungul timpului, spectacolul a fost prezentat în peste 40 de ţări de pe toate continentele.

Acest proiect asigură contactul direct cu cei interesaţi: clienţi – consumatori – existenţi şi potenţiali. Astfel, participanţii au ocazia să se informeze şi să îşi educe gusturile în ceea ce priveşte dezvoltarea internaţională a unei categorii foarte importante în mass-media: publicitatea.

La fel ca anul trecut, filmele vor rula simultan, atât în sală, cât şi în holul cinematografului unde se va instala un ecran mare şi se va amenaja un bar cu zonă de lounge.

PREŢURILE BILETELOR:
Categoria I – 96 lei
Categoria II – 78 lei
Categoria III – 67 lei
Categoria IV – 58 lei
Categoria V – 49 lei

CUM CUMPĂRAŢI BILETELE:
Dacă aţi reuşit să identificaţi pe hartă locurile dorite, pentru a face rezervarea, vă rugăm să ne contactaţi la unul dintre numerele de telefon 0264/439043; 0730/083.881; 0372/765432 sau, prin email, la rezervari@dieselevents.ro.

După confirmarea a locurilor respective, rezervarea rămâne valabilă 24 ore, timp în care puteţi să achitaţi contravaloarea biletelor la Birourile Diesel Events (Cluj-Napoca, P-ţa Unirii 10) sau prin transfer bancar către:

Fundatia Diesel Events
400161, str.Paris 24 B, Cluj-Napoca, Cluj
CUI 32202229; Nr. incheiere civila 9554/CC/2013
Cont RO45BTRLRONCRT0V20081601
Banca Transilvania

După efectuarea plăţii, vă rugăm să ne trimiteţi confirmarea prin email la adresa rezervari@dieselevents.ro
Biletele, odată plătite, se pot ridica de la Birourile Diesel Events (Cluj-Napoca, P-ţa Unirii 10) sau de la casieria sălii de spectacol cu 40’ înainte de ora de începerea evenimentului sau vi le putem trimite prin curier.

Pentru orice nelămuriri, vă rugăm să ne contactaţi la:
0799600900; 0264/439043 – birourile Diesel Events
mail: office@dieselevents.ro
Sugestiile şi observaţiile dumneavoastră sunt foarte bine venite.

Acest eveniment este produs de:
DIESEL EVENTS
P-ţa Unirii 10, Cluj-Napoca, România.
Birou: 0730/083881; 0737300300
Bilete:0799600900
Email: office@dieselevents.ro
Site: www.dieselevents.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.