Pentru acest final de săptămână, artiștii Teatrului „Puck” le-au pregătit celor mici două spectacole speciale. Este vorba de premiera spectacolului „Téli mese”/ „Poveste de iarnă”, în regia artistică a Ibolyei Varga (sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 11) și „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu (duminică, 29 ianuarie, de la orele 11 și 12.30). Premieră în weekend

Spectacolul „Téli mese”/ „Poveste de iarnă”, după Wass Albert,  va avea, premiera sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 11.

Eroul povestirii – Căpriorul, este înzestrat în noaptea nașterii de Spiritele Iernii cu puteri deosebite pentru a duce la împlinire visul tuturor căprioarelor: găsirea drumului secret spre Munţii Albaştri, locul unde pajiștea este mereu verde, unde nu este ger sau pericole. Acești munți stau de pază în orizontul îndepărtat, văzut zilnic de căprioare, ființe sensibile și fragile care șușotesc între ele despre o legendă care spune că strămoșii lor provin din locurile însorite ale Munților Albaștrii unde se trăiește fără griji.

Conştient de marea lui misiune, Căpriorul se pregăteşte de drum încă de mic şi îşi urmează calea cu pasiune şi încăpăţânare până la sacrificiul suprem. Drumul lui spre Munţii Albaştri și revenirea în locurile natale este o poveste plină de peripeții, dar este și o parabolă despre perseverenţă, despre credinţă şi despre dragoste.

Regia artistică: Varga Ibolya

Distribuție: Giriti Réka, Patka Ildikó, Kötő Áron, Mostis Balázs.

Asistent regie: Pünkösti Laura.

Scenografia: Epaminonda Tiotiu

Muzica: Venczel Péter

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol după o poveste de Andersen

De asemenea, duminică, 29 ianuarie, de la orele 11 și 12.30, cei mici sunt așteptați la Teatrul „Puck” la spectacolul „Crăiasa Zăpezii”. Povestea lui Andersen vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial. Obstacolele-test pe care Gerda le depășește, cu efort și sacrificii, pentru a-și proba devotamentul față de Edgar, dau seama despre forța unui caracter în devenire. Renul Kariboo, un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii, dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.

Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cum se achiziționează biletele Premieră în weekend

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.