Din 12 martie 2016, compania de spectacole Mario Dance Atelier anunţă deschiderea oficială a secţiunii de teatru, cu premiera pe ţară a spectacolului “Nu te pune cu îngerii sau Mioriţa Reloaded”, în regia lui Cristi Nedea de Flavius Lucăcel.
MARIO DANCE ATELIER începe anul 2016 prin a anunţa diversificarea activităţilor sale specifice. Astfel, un nou program, dedicat de această dată teatrului, va debuta pe data de 12 martie, când va avea loc premiera oficială a comediei “NU TE PUNE CU ÎNGERII sau MIORIŢA RELOADED” a dramaturgului clujean Flavius Lucăcel, în regia lui Cristi Nedea.
Pentru acest eveniment, şi-a dat concursul o distribuţie de exceptie:
Ramona Dumitrean – actriţă a Teatrului Naţional Cluj
Adrian Cucu – actor Teatrul Naţional Cluj, vedeta TV
Alexandra Tarce – actriţă a Teatrului National Cluj
Bogdan Radulescu – actor, vedetă TV
În alte roluri – 5 dansatori, membri ai companiei de spectacole “Mario Dance Atelier”
“În fond, o re-scriere a celebrei balade româneşti, textul propus de autor aruncă în aer receptarea realităţii socio-politice actuale, demascând-o prin tuse groase, tragi-comice.
Pentru ca aici, la noi, nimic nu este ceea ce vrea să pară: parlamentarul mafiot este doar o balerină şchioapă, iar cerşetorul de la colţ – uşor de trecut cu vederea – poate să aibă aptitudini de veritabil Dumnezeu.
Aici, în acest haos al aparenţelor şi imaginilor trucate, singura certitudine este Minunea. Şi ea se intamplă.” – Cristi Nedea
Biletele se găsesc la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional, online pe biletmaster.ro şi la nr. de telefon: 0741.113.647 – Victoria
Preturi: 50 lei, 40 lei, 30 lei si 15 lei
Vă aşteptăm cu mare drag la spectacol !