Prima ploaie la Electric Castle 2023

ploaie la Electric Castle 2023

Ziua de miercuri, 19 iulie, a adus debutul celei de-a 9-a ediții a Electric Castle, pentru cei peste 29.000 de spectatori sosiți, deja, la Bonțida, chiar și de la mii de km distanță. Prima zi a festivalului a însemnat redescoperirea domeniului Banffy, cu toate surprizele pregătite de organizatori și, de dragul tradiției, prima ploaie, scurtă dar suficientă pentru a păstra atmosfera proaspătă până târziu în noapte.     ploaie la Electric Castle ploaie la Electric Castle 

Reel Party by BT, petrecerea de „încălzire” a festivalului, a umplut spațiul din fața scenei Hangar cu oameni dansând pe cele mai populare piese din social media, mixate de DJ Yoda. O parte dintre acestea s-au regăsit și în cele peste 10.000 de stories postate Home sweet home, mesajul care i-a întâmpinat pe festivalieri pe panoul ce a devenit, oficial, cel mai instagramabil loc din festival. Remixul  “The Next Episode”, care i-a adus DJ-ului San Holo peste 300 de vizualizări pe Youtube, s-a auzit și în show-ul susținut de artistul olandez, pe aceeași scenă.

Începând de joi, toate cele 12 scene ale festivalului se deschid, iar primii headliners vor fi prezenți pe mainstage. După 4 zile de călătorie dinspre Africa de Sus și 14 ore de montaj pe scena din Bonțida, echipa lui George Ezra este pregătită să ofere un show complet, începând ora 22:00. Tot pentru prima data în România, artistul multi-premiat cu Grammy Macklemore, aduce un album nou-lansat și un show de neratat la miezul nopții.

ploaie la Electric Castle 2023

Printre cei mai importanți artiști ai zilei sunt și The Hu, pionierii scenei muzicale mongole, trupa americană de darkwave Boy Harsher, Emma Ruth Rundle, una dintre cele mai talentate cantautoare din underground-ul american, care promite să fie o revelație a acestei ediții pe scena Backyard.

Se dă startul și EC Talks by E.On care, unde  Alexandru Negrea, trainer în digital marketing care deschide discuția despre Inteligența Artificială în marketing și comunicare, iar Dumitru Gorzo, artistul care stârnește controverse prin viziunea sa parodică asupra problemelor societății românești. Programul complet al EC Talks este disponibil pe site-ul festivalului.

Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt în continuare disponibile pe www.electriccastle.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.