După un weekend de poveste în care Festivalul Stradal WonderPuck 8 a reunit peste 30.000 de participanți, Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își așteaptă micii spectatori la primele spectacole din stagiunea 2024-2025 prezentate la sediul instituției. Este vorba de „Covorașul fermecat”/„Meseszőnyeg” (sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11) și „Frumoasa din pădurea adormită” (duminică, 15 septembrie, de la ora 11).
Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11, la sediul Teatrului de Păpuși „Puck”( strada I. I. C. Brătianu, nr. 23), va fi prezentat spectacolul „Covorașul fermecat”/„Meseszőnyeg”.
Ideea de bază a spectacolului o reprezintă bucuria jocurilor copilăriei. Acesta combină patru basme scrise de Ferenc Móra, care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii și părinții pot pătrunde cu ușurință în acest tărâm magic datorită „poveștilor tatălui”, în care briza și trandafirii capătă voci umane, unde Poștașul-vânt aduce o scrisoare din partea lui Moș Crăciun, iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.
Dramaturg și regizor: Ibolya Varga
Compozitor: Péter Venczel
Scenografie, costume, păpuși: Anetta Fekete
Muzicant și recuziter: Horváth Jonathán
Distribuție: Ildikó Patka, Laura Pünkösti, Urmánczi Jenő, Áron Kötő.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Un basm îndrăgit al literaturii clasice Primele spectacole
De asemenea, duminică, 15 septembrie, de la ora 11, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, după Charles Perrault, în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol. Acesta aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire.
Scenografia este semnată de Andra Cotiușcă, iar ilustrația muzicală de Dan Bălan.
Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuț
Constantinescu, Robert Trifan, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie,
Andra Cotiușcă și Adina Ungur.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacole la Zimbor, Jidvei și la Casino Primele spectacole
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” mai susțin pe parcursul săptămânii spectacolele „Trei cadouri fermecate” la Zimbor (vineri, 13 septembrie), „Vasilache și Marioara în jurul lumii” la Jidvei (sâmbătă, 12 septembrie) și la Casino Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca în cadrul Festivalului Cărții pentru Copii.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa online, accesând următorul link: https://www.entertix.ro/g/869/teatrul-de-papusi-puck.html.
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.