Celebrul trio italian Il Volo revine în România pentru concertul care va avea loc peste numai câteva zile. Echipele de organizare și de producţie fac pregătirile necesare şi se ocupă cu strictețe de condițiile impuse de managementul artistic atât în ceea ce privește transportul, cazarea și regimul alimentar al artiştilor cât și aspectele tehnice menite să le ofere spectatorilor o seară muzicală de neuitat. concertul trupei Il Volo concertul trupei Il Volo

Pe scena de la BT Arena Cluj, acompaniamentul muzical va fi asigurat de instrumentiștii New Hope Orchestra sub bagheta dirijorului Flaviu Mogoșan.

Timp de două ore, spectatorii vor fi purtați într-o călătorie copleșitoare în arta marelui compozitor italian Ennio Morricone presărată cu cele mai apreciate melodii din repertoriul grupului Il Volo sau compoziții muzicale universale, precum „Nessun Dorma”, „All by myself”, „My Way”, „Delilah”, „Un amore cosi grande”, „La donna e mobile”„Caruso”,  sau „Volare”. Muzica de film inconfundabilă a unuia dintre cei mai mari compozitori și dirijori ai secolului XX, Ennio Morricone, melodiile de succes sau ariile de operă care au făcut înconjurul lumii și au scris pagini importante în istoria muzicii clasice și moderne vor fi apreciate de spectatorii care au ales să ia parte la unul dintre cele mai reușite concerte din sezonul estival.

Ultimele bilete rămase disponibile pot fi achiziționate din rețeaua Eventim.ro sau online prin accesarea acestui link: https://bit.ly/3AdR0A3

Din dorința de a le oferi spectatorilor o experiență cât mai plăcută, organizatorii concertelor vin în întâmpinarea participanților cu informații despre programul evenimentului, precum și cu o serie de reguli de acces.

Program concert:

Concertul va începe la ora specificată pe biletul de acces, respectiv ora 20:00.

Accesul în sala de spectacol se va face începând cu ora 19:00, prin urmare, organizatorii le recomandă participanților să vină mai devreme pentru ca accesul să se desfășoare în condiții optime și pentru a evita aglomerarea zonelor de acces.

Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul trebuie păstrat pe toată durata concertului. Toți spectatorii sunt rugați să păstreze permanent biletele asupra lor. După ce s-a făcut accesul, dacă părăsesc incinta sălii de spectacol, spectatorii nu vor mai putea reveni la concert decât dacă își achiziționează din nou bilet.

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri cu virusul Sars-Cov2 raportate în ultimele zile, se recomandă purtarea măștii de protecție pe toată durata concertului.

În zona de concert nu este permis accesul cu: băuturi şi produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locaţiei, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel.

Pentru siguranţa publicului şi pentru buna desfăşurare a evenimentului, la momentul accesului în locație participanţii sunt, de asemenea, rugaţi să se supună controlului corporal amănunţit la cererea agenţilor de securitate.

Copiii cu vârsta de până la 3 ani vor avea acces gratuit dacă sunt respectate condițiile de mai jos:

  • la intrare se va prezenta un act doveditor al vârstei copilului;
  • copiii vor fi ținuți în brațe de părinți;
  • organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru supravegherea copiilor;

Minorilor cu vârsta de peste 3 ani li se va permite accesul în incinta sălii doar pe baza unui bilet valid.