Proiect “Incluziune, prin cultură, obiceiuri și tradiții de Crăciun”

Asociația Down, Centrul Educațional Raluca, Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, va demara proiectul “Incluziune, prin cultură, obiceiuri și tradiții de Crăciun“, proiect care are ca scop incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale.


Proiectul își propune:
– să promoveze obiceiurile și tradițiile românești;
– să producă conștientizare în rândul comunității clujene și a celei maramureșene despre existența oamenilor diferiți, dar la fel, a căror potențial restant poate fi astfel valorizat;
– să împărtășească din frumusețile Maramureșului și a tradițiilor românești cu voluntarii internaționali.

Proiectul se adresează beneficiarilor Asociației Down – Centrul Educațional Raluca, și persoanelor cu nevoi speciale. Totodată, se adresează elevilor din școlile de masă clujene care, participând la acest gen de evenimente, înțeleg că pot avea colegi, prieteni și oameni care pot fi diferiți, dar care simt și au nevoi identice, cât și comunității clujene și maramureșene cărora li se oferă în prag de sărbătoare bucuria colindelor.

Activitățile proiectului constau în desfășurarea concertului anual de colinde organizat de Asociația Down Centrul Educational Raluca, și excursie în Maramuresul Istoric:

7 decembrie – concert de colinde desfășurat la Cinema Mărăști cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, începând cu ora 18:00;

8 decembrie – pregătirea și repetarea colindelor care vor bucura comunitatea maramureșeană;
Vizitarea și colindarea zonelor din Maramureș:

9 decembrie – Mănăstirea Bârsana, Muzeul Sighet, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Mănăstirea Săpânța – Peri, Mănăstirea Bârsana.

10 decembrie – Ansamblul de tehnici populare din satul Sârbi; biserici de lemn din satele –
Budești, Ieud, Călinești; Muzeul țărăncii române Dragomirești, casa tradițională.

11 decembrie – vizită Baia Mare (centrul vechi) și întoarcere în Cluj-Napoca.

În scopul realizării acestui proiect, vor participa voluntarii activi ai centrului, precum și voluntari internaționali implicați în activitățile derulate prin proiectul “EVS Seeds”.

Prin acest proiect se dorește valorizarea talentelor persoanelor cu nevoi speciale și realizarea unei conștientizări cu privire la incluziunea socială a acestora, cat și promovarea unei imagini pozitive asupra tradițiilor și obiceiurilor populare, în rândul voluntarilor internaționali
implicați în proiect.

Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, mediatizat prin: TVR CLUJ emisiuniea „Fără prejudecăți”, Cinema Mărăști, Radio Cluj și Radio Renașterea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.