Agresiunea în orice formă a ei (fizică, psihică, verbală, sexuală etc) este tratată cu toleranță zero de către organizatorii festivalului Electric Castle și va fi sancționată imediat. Începând cu prima zi de festival, 18 iulie, toți participanții vor avea la dispoziție o linie telefonică specială prin care pot sesiza eventuale incidente neplăcute ale căror martori sau victime sunt.
Campania Zero Toleranță își dorește să convingă publicul să devină parte activă în prevenirea agresiunilor, chiar dacă acestea sunt minore. Pe lângă respectul pentru miile de tineri care aleg Electric Castle și respectarea regulilor impuse de organizatori, fiecare dintre participanți poate lua atitudine, sesizând la linia telefonică special creată eventuale comportamente agresive care pot oricând degenera.
„Am trecut prin 5 ediții de festival fără a avea niciun incident major dar ca organizatori suntem conștienți că nu putem ști fiecare situație care, la un moment dat, a creat o stare de disconfort, chiar și de minimă agresivitate. Publicul nostru trebuie să știe că festivalul e un loc în care se poate simți în deplină siguranță și să ne ajute să sancționăm orice încalcă dreptul la integritate, fizică sau psihică”, spune Andi Vanca, Head of Communications Electric Castle.
Organizatorii au realizat un ghid de bază (detalii aici https://bit.ly/2ctlvGN) pentru a-i ajuta pe participanți să-și seteze propriul comportament astfel încât libertatea de a te distra, de a asculta muzică și de a trăi toate experiențele festivalului să fie egală pentru toți. Regulile sunt simple: respectarea spațiului privat, chiar și atunci când te afli într-o mulțime de oameni este posibilă, dacă acceptăm că toți avem același drept de a dansa sau a fi cât mai aproape de scenă. Orice altceva decât „Da” înseamnă „Nu”, indiferent dacă vorbim de o băutură pe care vrei să o oferi, un dans la care visezi cu o anumită persoană sau începutul unei prietenii. Discriminarea din orice motiv, gen, etnie sau vârstă este tot o formă de agresiune și trebuie și ea sesizată. Important este ca toți să rețină că o agresiune ignorată este una încurajată și poate fi startul unor incidente mult mai grave.
O echipă special pregătită va administra linia telefonică directă cu echipa festivalului și va lua deciziile imediate de soluționare a eventualelor incidente. Numărul de telefon va fi comunicat în prima zi de festival și va fi afișat în toate punctele de trafic maxim din aria evenimentului.
Cei care doresc să își doresc să transforme atitudinea Zero Toleranță într-un gest de sprijin pentru victimele agresiunii pot face donații prin achiziția unei piese de îmbrăcăminte din colecția creată de NALU. Acestea se vor găsi la standul de merchandise, iar toate încasările obținute vor fi donate unui ONG național care oferă asistență specializată femeilor victime ale unor acte de abuz și violență.
Toate detaliile despre ediția a 6-a a Electric Castle, bilete, campanii speciale și alte informații le puteți regăsi pe www.electriccastle.ro.
See you at the Castle!