Record la numărul de bilete vândute pentru meciul România-Danemarca

Federația Română de Fotbal a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, câte bilete s-au dat pentru partida dintre România și Danemarca la doar câteva ore de la punerea lor în vânzare.

 La o oră și jumătate după ce au fost puse în vânzare online, s-au achiziționat deja peste 15.000 de tichete, cele de la VIP fiind epuizate. Stadionul “Cluj Arena” are o capacitate de 30.201 locuri, dar înainte de a se comercializa biletele s-a ținut cont de măsurile de securitate prevăzute de lege.

În 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, tricolorii dispută cea de-a cincea partidă din preliminariile CM 2018 din Rusia.

Biletele pentru meciul România – Danemarca sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Acestea pot fi achiziționate atât prin plata cu cardul, cât și ramburs.

Prețurile biletelor:

Peluze: 35 RON
Tribuna I și a II-a: 100 RON

Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data și locul nașterii ale titularului vor fi inscripționate pe toate). În cazul modificării titularului, tichetele vor putea fi preschimbate (inscripționate cu noul nume) la casieria arenei din Cluj, în 25 martie (între orele 10:00 și 19:00) și 26 martie (între orele 10:00 și 21:45).

Bilet printat acasă, fără taxe

Pe lângă opțiunea livrării (6 lei în București, 9 lei în țară), suporterii au și varianta print-at-home, prin care își pot imprima singuri biletele, fără costuri suplimentare. IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail.

Reduceri pentru copii în Family Zone

Zona dedicată familiei se va regăsi și la meciul cu Danemarca. În sectoarele speciale de la tribuna a II-a au acces doar fanii însoțiți de cel puțin un copil, beneficiind de un discount: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai pe baza unui bilet valabil. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porțile de acces.

Accesul pe stadion va fi permis începând cu ora 19:15.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.