REVIVE- Beyond disability

De ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, aniversată pe 3 decembrie, Asociația Life Force și Asociația Autism Transilvania sărbătoresc abilitățile unor copii și tineri speciali în cadrul evenimentului Beyond Disability, care are loc miercuri, 5 decembrie, de la ora 18.00, la Auditorium Maximum.

Ocazia – lansarea primului album al Modiwo, intitulat |REVIVE|. Provocarea – trupa a invitat pe scenă, să fie parte din spectacol, copii și tineri de la Centrul pentru Autism Transilvania, Centrul Asociației Down Raluca și Școala pentru deficienți de auz, cărora li se alătură tineri de la Colegiul de Muzică Sigismund Toduță, Liceul de Coregrafie Octavian Stroia, Universitatea Babeș-Bolyai și alți invitați speciali.

„Deși existăm ca trupă din 2012, este pentru prima dată când propunem publicului un album întreg pe care sunt doar piese create în spiritul Modiwo. Pentru că ne-am dorit foarte mult ca lansarea acestui album să reflecte preocuparea noastră constantă pentru cei în nevoie, am vrut să-i adăugăm o latură caritabilă. Iar la final de vară, când ne-am gândit cum să fie evenimentul de lansare, ne-am dat seama că știm o mulțime de persoane talentate, cu dizabilități, care s-ar bucura să ia parte la sărbătoarea noastră. Așa am ajuns la cel mai îndrăzneț proiect de-al nostru – un concert în care sunt implicate aproape 100 de asemenea persoane, care cântă și dansează pe scenă alături de noi”, spune solista trupei, Oxana. Nu este pentru prima dată când trupa Modiwo vine în sprijinul copiilor devaforizați – în 2015, de exemplu, într-un proiect numit „Fruit Fusion”, trupa a susținut un concert la care intrarea s-a făcut în baza unui… kilogram de fructe. S-au adunat astfel peste 800 de kg de fructe pe care membri trupei le-au dăruit apoi, la pachet cu un moment muzical, unor case de copii din Cluj-Napoca. Asemenia concerte au fost organizate de Modiwo la Oradea, Satu-Mare și Baia Mare.

Intrarea la evenimentul Beyond Disability din 5 decembrie este liberă, iar în deschiderea concertului, programat să înceapă la ora 19.00, va avea loc un Târg de Crăciun cu produse realizate de persoane cu nevoi speciale. Membri trupei și ai celor două asociații organizatoare își doresc ca în sală să fie prezenți toți clujenii care cred într-o societate incluzivă, care apreciază abilitățile de dincolo de dizabilitate, care știu să găsească lucrurile care ne unesc, dincolo de diferențe.

Asociația Autism Transilvania (AAT) este o organizație nonguvernamentală înființată în anul 2006 de câțiva părinți care nu au acceptat realitatea acelor vremuri când serviciile adresate copiilor cu tulburări din spectru autist erau aproape inexistente. Acești părinți au sperat și speră în continuare că toți copiii au șanse să își atingă potențialul maxim, dacă au acces la servicii specializate. În această calitate, dorim să vă invităm să vă alăturaţi eforturilor noastre de a sprijini 73 de copii cu autism şi de a deveni o parte activă a visului nostru de a le oferi o viaţă mai bună.

Asociaţia Life Force este o organizaţie non-profit din Cluj, care din 2005 promovează un stil de viaţă sănătos și echilibrat, oferă activităţi de dezvoltare personală atât persoanelor cu nevoi speciale, cât şi publicului larg. În proiectele acesteia, foloseşte o metodă foarte eficientă și atractivă și anume arta, care are rolul de a transmite mesaje într-un mod estetic și profund.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.