În weekendul 4-5 martie, RO-Wine invită pasionații de vinuri și specialiștii HoReCa la ediția de primăvară a celui mai așteptat festival dedicat vinurilor premium și superpremium din România. Conform tradiției deja împământenite, RO-Wine | The International Wine Festival of Romania se va desfășura în incinta Chios Social Lounge, Cluj Napoca.

Organizatorii vă așteaptă la o întâlnire cu vinuri premium, atent selectate de la peste 50 de producători din România și din străinătate.    RO-Wine revine RO-Wine revine

Ca de obicei, vizitatorii vor avea ocazia să deguste o selecție de vinuri spumante și champagne premium în cadrul deja familiar al spațiului de evenimente al Chios Social Lounge, din Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj.

Carrefour România, partener al festivalului, va fi prezent pentru prima data la această ediție clujeană, unde va prezenta publicului programul Deschidem Vinul Românesc (DVR), un program național pe termen lung, care are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului. La standul dedicat programului, participanții la târg vor putea descoperi cea mai largă colecție de vinuri din soiuri românești, pe care le pot degusta și achiziționa la prețuri speciale.

Nici de la această ediție nu vor lipsi cafeaua de specialitate și berea craft, care vor încânta vizitatorii curioși cu poveștile din spatele produselor artizanale.

Degustarea de produse de patiserie fină franceză și untul topit pe pâinea caldă sunt o altă atracție a festivalului, oferită cu iscusință de Nicolai Tand, la standul dedicat.

Ca la fiecare ediție, accesul pentru cei implicați în piața de vinuri sau horeca este gratuit, în baza înregistrării prealabile pe site-ul oficial al evenimentului, www.romaniawinefestival.com.

Respectând tradiția, la această ediție s-au înscris deja profesioniști din toate colțurile țării, magazine specializate de vin, reprezentanți de hoteluri, importatori, distribuitori, proprietari de restaurante, dar și vizitatori din străinătate, veniți special pentru festival.