Roadele “bazinelor de bine”

Sâmbătă, 24 noiembrie, ne-am adunat cu mic și mare la Complexul de Natație „Universitas” al Universității Babeș-Bolyai. A fost o ediție plină de energie, bazine de bine și clujeni doritori de schimbare.

Am avut 10 proiecte caritabile, 151 de înotători și ambasadori fundraiser, 136 de donatori, 32.384,12 lei donați (până la 26 noiembrie), 1458 de bazine de bine în cele 6 ore, 1 record comunitar îndeplinit: 100 de bazine într-o oră, 23 de minute și 14 secunde.

Echipa care a completat cel mai mare numar de bazine este Ego Club, cu 68 de lungimi. Donațiile vor fi deschise până în 7 decembrie 2018, accesând pagina proiectelor pe platforma Swimathon Cluj.

Le mulțumim mult prietenilor și partenerilor noștri principali, cei care au crezut primii în puterea înotului de a schimba comunitatea: Universitatea Babeş-Bolyai, FSPAC – Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Asociația Sports Culture si Frequentis Romania. Ne-au mai susținut Endava, Lola Tech, Garmin Cluj, Ikon Ideea, Bitstone, Siemens, Ve Global. Mulțumiri speciale și fotografului nostru de pe uscat, Gabriel Aldea | Komiti și  partenerilor noștri media (Realitatea Fm Cluj, Ziua de Cluj, Clujlife.com).

Dacă anul acesta am fost iarna pe val, la Swimathon 2019 vom face valuri vara. Vă puteți începe antrenamentele de pe acum, pentru că proiectele frumoase le vom găsi noi.

Fundația Comunitară Cluj mobilizează resurse din comunitate și le utilizează pentru a susține persoanele, grupurile de inițiativă și organizațiile care produc schimbare socială pozitivă, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor dintr-o zonă geografică specifică, începând cu 2008. Pe parcursul anilor, Fundația a dezvoltat în Cluj-Napoca mai multe proiecte (parte din ele preluate și la nivel național): Swimathon, Cercul de Donatori, Științescu Cluj, Com’On, Grădina verde de la Grădi, Youth Bank și altele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.