Lenny Kravitz revine în Romania, pentru un concert în premieră în Cluj-Napoca. Artistul a decis ca după întâlnirea din 2008 din București, să ofere românilor o nouă seară de neuitat. Pentru prima oară pe o scenă din Transilvania, artistul vine la Cluj-Napoca pentru a promova noul său album, Raise Vibration. Pe data de 6 mai 2019, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca fanii vor asculta atât piesele noi ale artistului, dar și hituri precum: „Are You Gonna Go My Way”, „If You Can’t Say No”, „I Belong To You”, „Fly Away” și „American Woman”.

Concertul din Cluj-Napoca face parte din segmentul european al turneului mondial Raise Vibration ce va începe pe 26 aprilie 2019. Turneul cuprinde reprezentații în 16 țări de pe continent, printre care Franța, Germania, Belgia, Italia, Finlanda, Danemarca, Polonia, Slovenia, Bulgaria și, bineințeles, România.

Câștigător a 4 premii Grammy pentru categoria „Best Male Rock Vocal Performance”, scriitor, actor, producător, vocalist și cunoscător a numeroase instrumente musicale, Lenny Kravitz este cu siguranță unul dintre cei mai apreciați artiști ai timpurilor noastre.

Biletele pentru concertul Lenny Kravitz din primăvara anului viitor s-au pus în vânzare.

Biletele sunt disponibile online pe lennykravitz.emagic.ro, la mai multe categorii de preț, între 275 lei și 545 lei, în funcție de locul în sală. Pentru categoria Teren/Standing, cu loc în picioare, biletele costă 350 de lei, iar pentru cele cu loc în tribune prețurile sunt 275 lei, 315 lei, 385 lei, respectiv 545 lei.

Biletele sunt de asemenea disponibile pe eventim.ro, iabilet.ro și în punctele de vânzare ale fiecărui partener.