Săptămână plină de spectacole la Teatrul Puck

Săptămână plină de spectacole

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca prezintă în aceaste zile pe scena instituției o mulțime de spectacole pentru cei mici, dar și pentru adolescenți.  Săptămână plină de spectacole

Programul săptămânii a inclus marți, 15 februarie, de la orele 9.30, 11 și 18, miercuri, 16 februarie, de la orele 9.30 și 11, precum și joi, 17 februarie, de la 9.30 și 11, reprezentații ale spectacolului „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia Monei Marian.

Miercuri, 16 februarie, de la ora 18, dar și sâmbătă, 19 februarie, de la ora 11, este programat spectacolul „Covoraşul fermecat”/„Meseszõnyeg”, după Ferenc Móra.

Spectacolul îmbină patru basme care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii şi părinţii îl pot traversa cu uşurinţă datorită „poveştilor tatălui”, trandafirii capătă voci umane, unde Poştaşul-vânt aduce scrisoare din partea lui Moş Crăciun şi unde regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.

Regia și dramatizarea sunt semnate de Varga Ibolya, muzica de Péter Venczel, scenografia şi grafica de Anetta Fekete, iar Tamás Tóthpál a contribuit la muzica şi recuzita spectacolului. Distribuţia este alcătuită din Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő şi Kötõ Áron.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De asemenea, duminică, 20 februarie, de la orele 11 și 12.30, precum și luni, 21 februarie, de la ora 18, va fi prezentat spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, cu regia, scenariul și ilustrația muzicală semnate de Ionuț Constantinescu.

Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, light designul de Călin Negrea, sound design de Nagy Attila, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu.  Sculptura este realizată de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Cum se achiziționează biletele Săptămână plină de spectacole

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Mai multe detalii, aici: http://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru-rezervarea-biletelor-la-teatrul-de-papusi-puck/?fbclid=IwAR2GBiQqztKR6CDqN8Qt_UKN06crD_c-cke2u33dL008xQzeAxrSmhnfdLQ.

Reguli de acces 

Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă doar pentru pentru cei  care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind Covid 19, care atestă una din următoarele situații:

– sunt vaccinați complet împotriva virusului Sars-Cov-2 (au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare)

– au trecut prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2).

– de asemenea, accesul va fi permis și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cuvirusul Sars-Cov-2 (nu mai vechi de 48 de ore).

Obligaţia de a prezenta certificatul verde se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.

Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.

Evenimentele se vor desfășura cu participarea spectatorilor în limita a maximum 30% din capacitatea sălii.

Scanarea codului QR de pe certificatul digital Covid-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.

Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.

De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.

Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.