Miercuri, 24 septembrie, NON Centru de Arte Performative organizează un spectacol de dans contemporan în aer liber, de la ora 20:00, în fața Casinoului din Parcul Central.
Evenimentul este cu acces gratuit, parte a demersului companiei de a aduce dansul contemporan mai aproape de oameni, în cadrul unui proiect cu numeroase reprezentații în spațiul public.
NON Centru de Arte Performative, fondat în 2023, este o companie din Cluj-Napoca care realizează producții în domeniul artelor spectacolului și susține dezvoltarea și promovarea scenei artistice regionale.

Printre producțiile companiei se numără: F𝑎u𝑠t 2.0, 𝐿a𝑏i𝑟i𝑛t𝑢l e𝑟o𝑟i𝑙o𝑟, 404: 𝑛o𝑖s𝑒, A𝑀 𝐼?, 𝑠̦i e𝑢. s𝑎u, 𝑜n H𝑜l𝑑 și ce se poartă anul ăsta: rușinea.
Spectacolul de miercuri, 404: noise, este un spectacol versatil și interactiv, care a avut reprezentații atât pe scene de teatru (Teatrul Municipal Baia Mare), cât și în galerii de artă (Centrul de Interes) sau chiar un apartament (Cluj Apartments).
NøN-grupul produce un performance. Tema de la care pornesc membrii echipei este percepția. Ajung să vorbească despre imagine, și reprezentare, și se blochează la obiect.
Colaborează cu artistul Roxan Afloarei, pe care îl comisionează pentru realizarea unei sculpturi care să însoțească viitoarea producție. El nu apare pe afiș, dar dă viață unei lucrări în jurul ideii de adevăr absolut și bias.
404: noise este un performance la limita dintre spectacol și destabilizare în spațiu expozițional.
Totul este o minciună.
404: noise este un performance despre stimulii din jur și despre cum realitatea e deja acolo.

cu: Dominik M. Iabloncic, Francesca Dulca, Grigore Avram, Roxana Florescu
regia: Dominik M. Iabloncic
coregrafia: Roxana Florescu
dramaturgia: Roxana Țentea
muzica: Nidal Ștefan Hamad Al-Essa
asistență de regie&video: Iasmina Iabloncic
regia: Dominik M. Iabloncic
coregrafia: Roxana Florescu
dramaturgia: Roxana Țentea
muzica: Nidal Ștefan Hamad Al-Essa
asistență de regie&video: Iasmina Iabloncic
Durată: 45 minute dans contemporan în aer liber
