Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici duminică, 16 iunie, de la ora 11 și marți, 18 iunie, de la ora 17, la spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian.                    weekend la Teatrul Puck 

Spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, va fi prezentat pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” în viziunea regizorală a Monei Marian, atât duminică, 16 iunie, de la ora 11, cât și marți 18 iunie, de la ora 17.

“Să-ţi spun, dragă Apolodor, de ce nu eşti ca alţii. Esti pinguin şi om, pentru că vorbeşti, cânţi, plângi şi mergi ca un om, dar ai pene albe şi negre, cioc şi aripi, eşti mic şi mare, eşti pentru copii şi pentru toţi ceilalţi, eşti un picaro şi un Wilhelm Meister (nu-i nimic dacă nu ştii ce înseamnă asta), eşti erou şi locuieşti într-o parodie, ba chiar într-un evantai de parodii, dar tu eşti atât de original încât nimeni nu te poate imita. Porţi în toate ocaziile frac. Porţi, de asemenea, fără să te sinchiseşti, numele unui celebru arhitect şi constructor din Damasc. Eşti fermecător, eşti tenor, voiajor, visător şi seducător. De tine s-au îndrăgostit o maimuţică şi mulţi cititori. Ai prieteni nemaipomeniţi în lumea ta şi cămila Suzi îţi este chiar ca o mamă, iar cu cangurul Ilie şi cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat”, spunea Ioana Pârvulescu în “Scrisoarea unui critic literar către un prieten pinguin”.

„Cartea cu Apolodor” a participat la un turneu în Arizona, SUA, la invitaţia Arizona State University, un turneu în Franţa, iar apoi a participat la Festivalul Culturii Române de Flennek la Bialystok. Totodată, spectacolul clujean a reprezentat România la Festivalul Eurokids din Washington D.C.

Scenografia: Epaminonda Tiotiu.

Sculptura: Florin Marin. Muzica: Corina Sîrbu. Procesare computerizată: Cristian Luchian.

Distribuţia: Dana Bonţidean, Călin Mureşan și Angelica Pamfilie.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De asemenea, în această perioadă se lucrează la organizarea celei de-a 18-a ediții a expoziției „Muzeul Păpușilor”. Manifestarea va fi găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca între 27 iunie și  14 iulie 2024.

Cum se achiziționează biletele    weekend la Teatrul Puck

În această perioadă, biletele se pot achiziționa doar de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.