Există lumină în pasiunile care ne aduc împreună

În Noaptea de Înviere vom aprinde lumina pe BT Arena, una dintre locațiile care ne găzduiește deja de 2 ani festivalul, ca un simbol de speranță și recunoștință pentru pasiunile care ne aduc împreună.

Sâmbătă seara, la ora 20.30, vom da drumul mai multor reflectoare pe care le-am montat pe BT Arena. Ele vor lumina cerul toată noaptea, iar fasciculele vor putea fi văzute de toți cei care locuiesc în apropiere sau în zonele înalte ale orașului.

Am vrea să privim un pământ luminat, să vedem reflectoare aprinse pe fiecare stadion, teren de tenis, pârtie de ski, traseu de formula 1, hipodrom, sală de sport, teren din curtea școlii. Acolo ne vom revedea din nou cu bucurie și ne vom aplauda din nou campionii!

Există lumină și pasiune în fiecare suflet.