Teatrul Elisabeta revine pe scenă cu o stagiune online

Dezbracă-te

Râsul se întoarce la Teatrul Elisabeta! Publicul clujean are șansa de a se reîntâlni cu cel mai mare teatru independent din București, din confortul propriei case. Vineri, 12 martie, ora 20:00, are loc premiera stagiunii online în parteneriat cu platforma online românească Cineclic. Timp de 48h, veți putea urmări comediaDezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, disponibilă în format ultraHD.

„Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!” este o comedie în regia lui Șerban Puiu, care de la premieră și până în prezent s-a jucat doar cu casa închisă, stabilind un record încă de la premieră, când biletele s-au epuizat în mai puțin de 24h. Comedia îi aduce pe ecranele dvs. pe actorii Maria Buză, Alexandra Velniciuc, Anca Dinicu, Andreas Petrescu, Lucian Ghimiși și Marcelo Cobzariu.

În cadrul proiectului Stagiune Online, Teatrul Elisabeta oferă în fiecare lună, pentru numai 48h, una dintre comediile sale de succes, disponibile exclusiv pe Cineclic. În prețul biletului intră nu doar producția lunii, ci și materiale realizate exclusiv pentru clienții platformei Cineclic.

Crezând că soția lui, Jacqueline, va fi plecată pe perioada weekendului, Robert, unul dintre protagoniștii piesei, pune la cale un rendez-vous romantic cu amanta lui, Suzanne. Angajează o bucătăreasă iscusită să le prepare bucate alese și, drept alibiul perfect, îl invită și pe amicul său Bernard. Marea sa dezamăgire vine în momentul în care află că soția lui se hotărăște să rămână acasă. Se dovedește că și ea, la rândul ei, trăiește o intensă poveste de amor cu nimeni altul decât „alibiul”, adică Bernard. Cu toate răsturnările de situație și quiproquo-urile, piesa ajunge să aibă mai multe întorsături decât un tirbușon.

De acum, puteți urmări comediile voastre preferate din confortul propriei case, accesând TeatrulElisabeta.ro, secțiunea Stagiune Online, unde puteți găsi bilete și informații suplimentare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.