THE KING’S SINGERS

The King’s Singers, cel mai titrat si cunoscut ansamblu a capella din lume vine la Cluj-Napoca, in 3 octombrie 2017, la Auditorium Maximum.

THE KING’S SINGERS

Patrick Dunachie – contratenor
Timothy Wayne-Wright – contratenor
Julian Gregory – tenor
Christopher Bruerton – bariton
Christopher Gabbitas – bariton
Jonathan Howard – bas

Grupul a luat naştere oficial în 1 mai 1968, fiind format de şase proaspăt absolvenţi ai celebrului King’s College, Cambridge. Formaţia iniţială a cuprins (întâmplător) două voci de contratenor, una de tenor, două de bariton şi una de bas, componenţă păstrată până în prezent. Grupul s-a remarcat încă de la început prin diversitatea muzicală. The King’s Singers erau invitaţi săptămânal în programe de mare audienţă a televiziunilor, prezentând muzică pop, un gen în mod obişnuit evitat de ansamblurile corale. Farmecul lor britanic, împreună cu măiestria muzicală, a câştigat publicul din întreaga lume. De-a lungul timpului, formaţia a fost invitată pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii – de la Royal Albert Hall până la Opera din Sydney sau Carnegie Hall – şi au fost recunoscuţi ca ambasadori ai excelenţei muzicale pe întregul glob. Grupul s-a bucurat şi de recunoaşterea oferită odată cu două premii Grammy, un premiu Emmy şi includerea în Hall of Fame de către Gramophone, printre altele.

Dragostea faţă de diversitate s-a manifestat şi prin susţinerea pe care grupul a oferit-o muzicii noi. Compozitori de primă mărime au compus lucrări pentru The King’s Singers: Sir John Tavener, Toru Takemitsu, John Rutter, Luciano Berio, Nico Muhly, György Ligeti şi Eric Whitacre, repertoriul formaţiei incluzând nenumărate aranjamente contemporane. The King’s Singers doresc să împărtăşească bucuria cântului coral, oferind workshopuri şi cursuri de-a lungul întregii stagiuni. Deşi lumea s-a schimbat mult de la formarea The King’s Singers, formaţia de astăzi este condusă de acelaşi impuls care a condus la formarea grupului original, acela de a împărtăşi bucuria de a cânta împreună şi de însufleţi publicul cu virtuozitate şi optimism.

Official website: www.kingssingers.com

Bilete: https://www.biletmaster.ro/ron/Event/47004723/The-Kings-Singers

THE KING’S SINGERS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top