TIFF susține Fundația Renașterea

TIFF susține Fundația Renașterea

România are cea mai ridicată mortalitate prematură de prin cancer de sân și cancer cervical din Europa.1

În pofida progreselor din domeniul medical legate de prevenție, diagnostic și tratament, peste 22 000 de femei își pierd viața din cauza cancerului anual în România, din care 1 din 4 prin cancer de sân și cancer de col uterin2.

Cele două afecțiuni oncologice ce afectează femeile din România determină o povară apăsătoare, atât din perspectiva pacientelor și familiilor lor, cât și din perspectiva comunitară, societală și economică3.

Deși statistica este una sumbră, conștientizarea, prevenția, depistarea precoce și accesul la tratamente adecvate, reprezintă căi de îmbunătățire a ratei de supraviețuire în cancerul de sân sau cel de col uterin.

“Numeroase vieți ar putea fi salvate prin politici de sănătate ce prioritizează prevenția prin vaccinarea anti-HPV, accesul la screening pentru cancer de col și cancer de sân, diagnosticare precoce, precum acces la tratament adecvat al fiecarul caz diagnosticat și suportul psiho-social de care au nevoie aceste paciente.

Întrucât povara bolii cancerului de col uterin și a cancerului de sân este în creștere, este foarte important ca, la nivel de societate și individual chiar, să ne mobilizăm pentru a combate aceste tipuri de cancer ce răpesc din viitorul acestei țări.

TIFF se alătură cauzei și donează 10.000 EUR către Fundația Renașterea, care susține femeile din România în lupta împotriva cancerelor femeii și le promovează drepturile.” declară Tudor Giurgiu, Președintele Festivalului TIFF.

“Mulțumim organizatorilor TIFF și tuturor partenerilor noștri care ne susțin programele pentru a oferi cât mai multor femei din România acces la educație pentru sănătate și screening. Din păcate, în România, prea multe femei sunt diagnosticate cu cancer în stadii avansate. Acest lucru este consecința lipsei de informare și a barierelor de ordin geografic și financiar. De aceea este nevoie să ne concentrăm pe prevenție – prin vaccinare anti HPV și screening. 

Extrem de importante sunt depistarea timpurie și accesul la tratamente inovatoare care salvează și prelungesc vieți. Deși mai avem de parcurs pași importanți pentru a ne alătura celorlalte state europene în ceea ce privește rata supraviețuirii din cancere feminine, un efort comun din partea autorităților, al societății civile și al industriei farma, poate contribui la modificarea statisticilor nefavorabile ale României, în context European, în ceea ce privește incidența și mortalitatea din cancerele feminine.” – Mihaela Geoană, Președinte fondator al Fundației Renașterea.

TIFF susține Fundația Renașterea

Anunțul donației a avut loc aseară la Gala de deschidere a Festivalului de Film International Transilvania TIFF, ediția XX, desfășurată în Piața Unirii din Cluj. De altfel, covorul roșu tradițional, de gală, a fost înlocuit cu un covor de culoare turcoaz – culoare simbol folosită pentru a face cunoscută lupta împotriva cancerelor feminine.

Fondat în 2002, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România și unul dintre cele mai importante evenimente de gen din regiune, cu peste 100.000 de participanți la fiecare ediție. TIFF are loc anual în inima Transilvaniei, în Cluj-Napoca. Din 2021, datorită TIFF, Cluj-Napoca face parte din rețeaua UNESCO City of Film.   TIFF susține Fundația Renașterea 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.