Jaqueline Cristian este a doua jucătoare din România calificată în turul doi al Transylvania Open WTA 250. Ea ar fi trebuit să joace un meci 100% românesc, cu Miriam Bulgaru. Din cauza unor probleme de sănătate, Miriam a trebuit să se retragă cu puțin timp înainte de startul partidei, astfel că locul ei a fost luat de Lucky Loser – Marina Bassols Rivera. Jucătoarea clasată pe locul 105 mondial a fost învinsă de Jaqueline Cristian în două seturi: 6-3, 6-2.  Jaqueline Cristian la Transylvania Open

Jaqueline Cristian: ”Nu e ușor niciodată să gestionezi o schimbare de genul acesta. Bineînțeles că mental și emoțional e mai ușor să nu joci contra unei românce, dar mi-a părut rău când am auzit de Miriam că nu se simte ok și că a trebuit să se retragă. Am avut un plan tactic făcut fix înainte de meci destul de simplu, de care a trebuit să mă țin. Am făcut, cred, un meci foarte solid și m-am simțit bine pe teren.”

În optimi, Jaqueline va juca cu Clara Tauson, pe care a întâlnit-o și săptămâna tracută la Linz într-un meci în care a fost înfrântă cu 6-2, 6-0. Acum, ea speră la o revanșă.

Jaqueline Cristian: ”Sunt pregătită! Acasă mă simt de trei ori mai bine, mai puternică decât peste tot și, nu știu, e ceva în aer aici. Deci vreau să mă bucur cât mai mult de turneu.”

Karolína Plíšková, cap de afiș al ediției actuale a Transylvania Open WTA 250, a câștigat ultimul meci al zilei jucat cu tânăra Sinja Kraus din Austria, jucătoare venită din calificări.

Karolína Plíšková: ”Anul trecut nu a fost cel mai bun an pentru mine, m-am confruntat cu niște accidentări și întotdeauna e greu să revii și să recuperezi. Anul acesta sper să fiu mult mai bine, vreau să joc. De aceea am venit și aici și sper să joc cât mai multe meciuri. Sunt pregătită pentru turul doi!”

Marți a fost o zi cu victorie importantă și pentru Anastasija Sevastova, prima victorie într-un turneu WTA din ultimii doi ani. Anastasija a jucat contra Andreei Mitu pe care a învins-o cu scorul de 6-2, 6-3. Campioana Transylvania Open 2023, Tamara Korpatsch, a fost învinsă în primul tur de Elina Avanesyan, după un meci intens, de peste două ore de joc: 6-4, 7-6. În turul urmator, Avanesyan o va întâlni pe Anastasija Sevastova, cu care nu a mai jucat până acum. Alizé Cornet a obținut cea mai muncită victorie, după cel mai lung meci de până acum al acestei ediții Transylvania Open, în fața Yaninei Wickmayer: 2 ore 52 de minute de joc, scor: 7-5, 4-6, 6-3.

Rezultatele meciurilor de luni, 5 februarie:

R16 – [4] A. Bondar (HUN) / K. Zimmermann (BEL) d. S. Errani (ITA) / A. Rus (NED) 62 61
R16 – [2] V. Hruncakova (SVK) / A. Panova d. A. Bogdan (ROU) / N. Podoroska (ARG) 64 63
R32 – [Q] A. Cornet (FRA) d. Y. Wickmayer (BEL) 75 46 63
R32 – [Q] E. Andreeva d. [WC] A. Todoni (ROU) 63 64
R32 – J. Cristian (ROU) d. [LL] M. Bassols Ribera (ESP) 63 62
R32 – A. Sevastova (LAT) d. [WC] A. Mitu (ROU) 62 63
R32 – [6] E. Avanesyan d. T. Korpatsch (GER) 64 76(3)
R32 – [Q] H. Dart (GBR) d. [LL] A. Bondar (HUN) 64 76(0)
R32 – K. Pliskova (CZE) d. [Q] S. Kraus (AUT) 64 76(6)
R32 – [2] T. Maria (GER) d. Z. Bai (CHN) 75 63

Miercuri, 7 februarie, au loc ultimele meciuri din turul I și încep primele meciuri din turul II. Partida zilei pentru fanii din România este cea dintre Ana Bogdan și Erika Andreeva.

Jaqueline Cristian la Transylvania Open

Programul meciurilor TERENUL CENTRAL – start ora 11.00:

[5] E. Cocciaretto (ITA) vs [Q] E. Arango (COL)
S. Errani (ITA) vs C. McNally (USA)
NB 3:30 PM N. Parrizas Diaz (ESP) vs [3] A. Blinkova
NB 6:00 PM [1] A. Rus (NED) vs [Q] A. Cornet (FRA)
[Q] E. Andreeva vs [8] A. Bogdan (ROU)

Programul meciurilor TERENUL 2 – start ora 11.00:

[1] E. Hozumi (JPN) / M. Ninomiya (JPN) vs O. Kalashnikova (GEO) / S. Murray Sharan (GBR)
I. Khromacheva / M. Kolodziejova (CZE) vs H. Dart (GBR) / T. Mihalikova (SVK)
A. Anshba / Y. Wickmayer (BEL) vs [3] I. Gamarra Martins (BRA) / Y. Sizikova
[WC] J. Cristian (ROU) / A. Mitu (ROU) vs [2] V. Hruncakova (SVK) / A. Panova

Jaqueline Cristian la Transylvania Open

În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu. Cinci jucătoare din România se află pe tabloul principal de simplu al Transylvania Open WTA 250 au mai rămas Ana Bogdan, Jaqueline Cristian.

 

Bilete și acces                Jaqueline Cristian la Transylvania Open 

Cei care doresc să vină la Transylvania Open pot achiziționa bilete sau abonamente de pe site-ul entertix.ro. Costul lor variază între 65 și 190 de lei și oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de la ambele terenuri de joc.

Jaqueline Cristian la Transylvania Open

Cea de-a patra ediție a turneului de tenis din Cluj-Napoca are loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, în perioada 3-11 februarie 2024. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 267,082$.