Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în această perioadă la ultimele reprezentații și evenimente ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba atât de spectacole de final de săptămână, cât și de Muzeul Păpușilor, aflat la cea de-a 16-a ediție.
Duminică, 3 iulie, de la ora 11, pe scena Teatrului „Puck” va fi prezentat spectacolul „Lupul interzis”, după un scenariu original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu.
Povestea celor care sunt nevoiți să își părăsească locurile natale pentru o viață mai bună printre străini este redată în stilul vechilor fabule – adresate în egală măsură celor mici și celor mari.
Povestea migrării lupului începe, ca orice migrare, cu o călăuză care te trece granița – sau marea – și te transferă într-o altă lume. Ce se întâmplă odată ajuns acolo? E povestea fiecăruia dintre cei aflați în căutarea „celei mai bune dintre lumi”.
Ilustrația muzicală este semnată de Radu Dinulescu, scenografia de Patrice Seiler, sculptura de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș. Distribuția este alcătuită din actorii Adina Ungur și Ionuț Constantinescu.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Cenușăreasa, în stil commedia dell’arte
De asemenea, duminică, 10 iulie, de la ora 11, este programat la sediul instituției spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia Monei Marian.
Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din commedia dell’arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.
Scenariul este semnat de Alex Căprariu, păpușile de Virgil Svințiu, decorurile de Epaminonda Tiotiu, iar ilustrația muzicală de Corina Sîrbu. În distribuție: Dana Bonțidean, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacol muzical, în aer liber
În aceeași zi, de la ora 18, la sediul Institutului Francez din Cluj-Napoca (str. I. I. C. Brătianu, nr. 22) va fi prezentat spectacolul „Motanul încălțat”, după Charles Perrault, în regia lui Cristian Nedea.
Povestea clasică e reinterpretată, propunerea regizorului respectând rețeta unui love story, dar unul pisicesc prin excelență.
„Pentru Motanul încălțat, lumea e doar un decor și oamenii sunt doar o figurație necesară. Întreaga relație cu stăpânul este văzută aici ca o simplă unealtă a îndeplinirii destinului pisicesc. Și cum ar putea fi altfel, când pisica se îndrăgostește? E o poveste a neamului mâțesc”, subliniază regizorul.
Spectacolul „Motanul încălțat” este o creație colectivă coordonată de Cristian Nedea.
Distribuția și interpretarea muzicală este alcătuită din Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu și Iulian Lungu.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar ilustrația muzicală de Ion Iurcu. Coordonarea muzicală a fost asigurată de Arona Bogdan.
Vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Muzeul Păpușilor, ediție cu surprize
Totodată, între 6 și 17 iulie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va găzdui cea de-a 16-a ediție a Muzeului Păpușilor. Între noutățile evenimentului se numără colaborarea, în premieră, cu Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).
Spectacol în curtea muzeului
Joi, 14 iulie, de la ora 18, curtea Muzeului de Artă va găzdui o reprezentație a spectacolului „Motanul încălțat”. Biletele de intrare vor costa 10 lei de persoană și se vor putea cumpăra la fața locului.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole, cu bani cash.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.